Viata in cuvinte


Sau de ce e vanduta blana ursului din padure.

Cateva povesti cu nume reale si intamplari adevarate!

  1. Am crescut la tara, in Moeciu. Acolo traiesc si acum. Copil fiind, in curtea noastra nu erau prea multe animale, cateva oi, 2 porci, un caine. Bunicul meu, Moise Enescu, nu ma lasa sa merg la caine sa ne jucam,imi repeta de fiecare data cand avea ocazia: “Sa nu ai increzamant in caine! Chiar daca e prietenos, daca ajungi la el te rupe!” Da, asta am invatat despre cainele nostru! “Cand mergi undeva sa iei un bat in mana, sa dai dupa caini!” Tot de la el am invatat ca pisicile nu sunt bune la curtea omului, sunt “stricatoare”, fura mancarea de pe masa si omoara puii din curte. Ma invata sa arunc cu pietre dupa fiecare pisica pe care o vad in preajma.

Odihneste-te in pace mosule, ai fost un idiot!

  1. Prin clasa a5-a, a6-a, nu mai stiu sigur, profesorul de matematica ne povestea mandru de el, cum a gasit venind la scoala, dimineata devreme, aproape pe intuneric, era iarna, o vulpe prinsa intr-un gard. Biata de ea sarise gardul si isi prinsese piciorul din spate intre 2 bucati metalice, ramasese spanzurata acolo, probabil toata noaptea.  Nu s-a gandit nici o clipa sa o elibereze. A mers la un padurar si l-a chemat cu pusca, sa o impuste. Multa vreme am vazut urmele de alice pe acel gard de tabla…

Domnule Farcas Gheorghe, multumesc pentru tot ce m-ati invatat la scoala, la matematica ma refer. Ce ati facut cu biata vulpe e la limita umanului!

  1. Rosu a fost un catel de curte, a avut un adapost, a fost credincios cuiva pana a fost abandonat. Avea ceva dintr-un brac si un setter rosu, parul scurt si sarmos, totul roscat, pana si ochii si nasul. Un smoc de barba moale aduna toti ciulinii pe unde cauta mancare. S-a adapostit pe timpul iernii intr-o claie de fan, la Geana Arsu, vecina din spatele casei noastre. Aceasta il alerga cu furca, blestemandu-l ca i-a stricat fanul. L-ar fi omorat daca-l prindea.

Monica Cioaca, vecina din fata casei, la fel il alerga si-i pusese gand rau, ca-i sperie oile. Rosu, ca asa-l botezasem, era un caine bland, intra la noi in curte si se juca cu Nana, o conducea pe mama la servici, era pasnic. Mama lua cu ea boabe sau cateva felii de paine in fiecare dimineata, stiind ca va aparea Rosu de undeva, sa-i dea sa manance.

L-a prins Monica si l-a legat intr-o padure, departe de case, sa moara de foame. A scapat bietul caine. A venit la noi cu o bucata de lant in jurul gatului. Era iarna, era frig si el se bucura ca a ajuns la noi.

Dupa o vreme a disparut Rosu. Monica l-a legat si l-a otravit, nu cumva sa vina la noi sa-l salvam.

Multe zile mama mea a purtat painea in geanta… In spatele casei, intr-un cui batut in perete, atarna o bucata de lant…

  1. Primavara urmatoare (2012) a inceput sa vina prin vecini o vulpe. Mare, frumoasa, rosie. Prietenoasa pot spune. Ocolea curtea noastra, venea la gard si se uita la noi. Geana a ramas fara gaini, doar un cocos i-a ramas ca amintire. La fel si Monica, vulpea trecea pe langa cainii ei si ii lua gainile. Niciodata nu am speriat acea vulpe, chiar incercam sa nu fac zgomot sau sa o descurajez. Mi-a fost draga! Si acum cred ca are o legatura cu Rosu. De multi ani nu mai trecuse vulpea pe la noi, credeam ca nu mai sunt…
  2. La inceputul iernii trecute o alta vulpe a venit prin vecini, de data asta amarata, slaba, bolnava, cu coada cheala, doar cu un smoc in varf. Nu a putut fura nimic, pasarile erau inchise. I-am pus mancare pentru caini, nu stiu daca a mancat-o. Chiar daca nu a furat, a fost omorata. Nu s-a ferit de latul pus de niste idioti.
  3. Eram intr-o noapte pe sosea, cu vecinul Ionica (chiar nu stiu cum), si un iepure salbatic a sarit din sant in fata masinii. Nu l-am lovit, am franat tare. Se lingea pe buze Ionica, aproape m-a certat ca nu l-am omorat. “Ah ce bun era in tigaie!”
  4. Pescuiam la Dumbravita, invitat fiind de un prieten, Ionel. El venise cu un “pescar”, coleg de serviciu, ce locuia in Codlea. Nu i-am retinut numele, nu am avut niciun motiv. Acest “pescar” se lauda cu monstrii scosi din apa acolo, cu sute de bucati, etc. La un moment dat spune ca el asteapta sa apara amurii aproape de mal, sa prinda macar unul. Asazisa  “japca”, adica nu pescuieste, pune o ancora foarte mare in capatul firului si arunca dupa pesti, incercand sa ii nimereasca si sa-i scoata asa din apa. De cele mai multe ori le rupi burta, le scoti ochii, dar nu-i poti scoate.  Chiar daca nu ii place carnea acestor pesti, el vrea sa-li prinda. Pur si simplu pentru ca-l enerveaza sa-i vada asa mari trecand aproape de mal. Bravo lesinatule!
  5. Imi amintesc spusele unui cunoscut ce lucrase la fabrica de bere Aurora. Aveau un depozit de orz in care se adunau sute de vrabii iar ei le vanau cu prastia si apoi le frigeau carnea de pe piept. Imaginativa cata carne poate avea o vrabie, ei erau tare incantati de treaba asta…
  6.  Pescuiesc de multa vreme. Am fost pescar de pastrav si a trecut mult timp de cand am dus acasa ultimul pastrav pescuit in rau. Mi se pare mult mai normal sa-l las sa traiasca. Il pozez si-l eliberez cat mai repede. In ultima perioada am pescuit intr-o zona de protectie, cu acordul persoanelor care administreaza aceasta zona. Chiar si acolo, multe persoane se uita cu invidie cand vad ca eliberez pastravii. De multe ori chiar spun “mai bine mi-l dadeai mie, il mancam!”
  7. De curand am fost la Pestera cu Lilieci. Povestind asta dupa cateva zile, m-am intalnit cu mitul liliacului. “Daca ti se punea in par?” Nenorocire mare! In primul rand nu are in ce sa se prinda, parul meu are 3mm lungime, se vede cu ochiul liber! Si oameni buni, povestile cu lilieci care ti se prind in par, serpi care intra in stomac si doar cu lapte cald ii mai ademenesti afara, cu coropisnite care musca si muscatura lor e fatala, nu are leac, sunt la fel de reale ca Scufita Rosie.
  8. Prin 95 cred, vad la ProTv un individ din Moeciu, Ion Lupoiu. Predestinat nume, nu? Acest individ, cu hainele rupte, plin de sange, transpirat, nauc, spunea ca a fost atacat de un urs pe cand venea de la animale, de la hodaia de pe un deal, spre Magura. Panica, toata lumea numai de asta vorbea. Dupa mai bine de un an a recunoscut la crasma ca nu a fost atacat de urs, a vazut ursul trecand prin fata lui  si asa s-a speriat ca a rupt-o la fuga la vale si a nimerit intr-un gard de sarma ghimpata, acolo si-a rupt hainele si s-a ranit.
  9. Eram la Padina, cu cortul. Ploua marunt, era ziua. Am desfacut o conserva, in cort si dupa ce am mancat-o nu am dus-o departe, am lasat-o langa cort, atat cat am putut scoate mana fara sa ma ploua prea tare! Bineinteles ca a venit ursul. Un urs frumos, tanar, cu blana deasa aproape neagra, cu un papion alb, triunghiular pe piept. Cand am iesit din cort aproape am dat cu nasul de nasul lui. S-a uitat la mine, m-am uitat la el, am luat o franzela si am iesit sa-i dau sa manance, nu cumva sa ne rupa cortul cautand mancare. Cand m-a vazut ca ies s-a indepartat, apoi cand m-am ridicat in picioare si i-am aruncat franzela a rupt-o la fuga. Era obisnuit cu oamenii dar tot i-a fost frica. Dupa vreo 2 saptamani am vazut la stiri ca un urs la Padina a sfasiat un cort si a tras afara un copil cu tot cu sacul de dormit. Nu a patit nimic acel copil, nu a fost macar zgariat. Cu siguranta era ceva de mancare in cort… La fel se intamplase si cu cei 2 tineri de la Babele. Au mancat in cort, a venit ursul, a rupt cortul cautand mancarea, un baiat a infipt un briceag in capul ursului si a fugit, lasandu-l pe celalalt cu ursul ranit…  (vara viitoare vreau sa merg la Floare de Colt, la pozat ursul pe platou)
  10. Langa unitatea militara de la Predeal am intalnit un urs. Era la gunoaie, langa un teren de basket. Am intrat in teren, protejat de gard si am mers pana langa el. S-a uitat pret de 2-3 secunde la mine apoi si-a vazut de mancare. M-a ignorat. De ce nu a fost violent, doar era cu cina in fata? Multa lume spune ca sunt periculosi, mai ales cand sunt langa mancare.

13 episoade traite de mine. Am facut un portret robot al imbecilului cu care ne tot impletim vietile.

Traim acum criza Usul Brun.

Nu vreau sa spun nimic despre oamenii care condamna ursul.

Va cer doar sa va amintiti cum au fost vanate ultimele Dropii din Campia Baraganului!

Categorii: simtiri | Etichete: , , , , , , | 11 comentarii

Navigare în articol

11 gânduri despre „Viata in cuvinte

  1. In vara lui 2011 o capra si un iedut isi facusera obicei sa vina in spatele casei, pe deal, la pascut. Dupa vre-o 2 zile a fost vazuta de Lucian si Nicusor, copii din vecini, care au si fugit dupa ea. Plangea si capra si iedutul incercand sa scape. Au prins iedutul, nu au tinut cont ca plange. Cristina, sora lui Lucian striga de acasa „prinde-l ma, adu-l incoace”. Abia cand a strigat mama mea la ei sa-l lase au abandonat vanatoarea si au lasat iedutul sa mearga la mama lui. Nu au mai venit de atunci, probabil s-au afundat in padure cautand linistea departe de oameni. Copii astia aveau intre 16 si 18 ani, puteau sa gandeasca!

    As mai putea sa amintesc experientele prietenului meu Nicu Cretiu, cu ursii din Postavaru, as mai putea sa spun despre cuiburi de pasari rapitoare distruse, de atitudinea oamenilor fata de bufnite, cucuvele si huhurezi, despre aricii pusi sa danseze.
    Dar as putea si sa amintesc de Doamna Cristina Lapis si Milioane de Prieteni!

  2. :))) Foarte tare povestea cu bunicul si urarea ta. Ma asteptam sa sune astfel :)) Vecina ta si proful la fel, doi nesanatosi. Atatea exemple care arata cat de prosti sunt unii oameni. Si ne mai miram ca nu evoluam…tot primitiv gandim, sa stricam/sa omoram orice, fie ca este daunator sau nu. Iar ala cu pestii, idiot mare…ce de prosti pe lumea asta, aia cu vrabiile, chestia cu liliacul🙂
    Sper sa nu te superi, dar rad la asemenea exemple, nu are rost sa fim tristi, imbecili vezi zilnic…pana la urma natura le rezolva si le va rezolva pe toate! Tine de educatie, cultura…ai vazut doar primul impuls a fost sa vaneze ursul, apoi s-au gandit ca omul a fost de vina ca l-a prins in capcana… bine ca nu l-au mai gasit.

  3. Mihaela C.P.

    Bine punctat .

  4. Cu atitea exemple in jur,puteai sa devii cum erau ei,daca luai totul de buna si refuzai sa gindesti,daca iti refuzai dragostea si bucuria pentru tot ce te inconjoara.
    Doamne Ajuta-ti !

  5. Problema cu ursii e ca i s-a pus pata cuiva ca vrea la vanatoare de ursi, iar acum bat toba numai pe subiectul asta. Presa baga spaima in idioti insistand obsesiv asupra faptului ca populatia de ursi din tara este mai mare decat cea prevazuta in hartzoagele nu stiu cui, facand din asta un motiv. Si or sa dea iama in ursi pana nu o mai ramane niciunul, iar apoi o sa jeleasca de dorul ursului. Doar copiem ce au facut altii, acum cu ursii, apoi o sa jelim padurile care dispar in incendii. Ciudat a crescut si numarul incendiilor in ultimul timp. Nu vi se pare?

    Mi-a placut tare faza cu bunul :))

  6. Am intalnit sie u astfel de oameni.Cred ca unii oameni au o satisfactie patologica de a face rau animalelor pe care le connsidera „inutile”..Animalele sunt considferate ceva ce trebuie dominat si atat.
    Acest c omportament l-am vazut in zonele rurale dar si la oras.Nu stiu, cred ca tine de cultura sau de cum te raportezi la mediu….

    Cunosc zona ta, am locuit 3 saptamani la voi la Spicheru, avea un catel foarte dragut care primea mancare doar cand venau turistii…in rest i se arunca o paine intreaga , cum naiba sa o poata manca? Eu eram cu cei doi ccarei ai mei, si l-am harnit, l-am alintat .Poate daca nu aveam doi catei il luam cu mine.Am inteles ca fusese al unor batrani nemti care au plecat in Germania, il chema Bobita.

  7. George,de la acest om -unchiul meu- si altii ca el am invatat eu si am aplicat toata viata.
    http://fosile.wordpress.com/2012/09/27/calul/

  8. Zicea unchiul meu:toate au un rost si n-avem voie sa stricam rostul asta.
    Da purecii ce rost au? l-am intrebat eu.
    Alunga lenea!
    Sau pot sa-ti salveze viata.Daca adormi la soare si ai norocul sa te muste un purec,te trezesti si te muti la umbra…

  9. Pingback: Calul « Fosile şi pietre

  10. te admir pt cata dragoste ai fata de animale si pt curaj. eu parca-s crescuta in sera, ma cam panichez daca se face vreuna spre mine.

  11. ai avut, se pare, o copilarie frumoasa… din pacate nu multi se pot lauda c povestioare ca astea in zilele d azi. O zi buna!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: